N-A MURIT FATA CI DOARME

Cerurile
Toate cerurile s-au prăbușit.
Teroare teroare teroare.

La față m-am schimbat de atîtea ori
că inima redusă la umila-i carnație
vai n-o mai înțeleg
vai n-o mai recunosc.

Exigentă tandră agresivă
imi filtrează toate gîndurile
prin urzeala geloziei
perfidă.

Corpul vine și merge.
Automat.
Acoperit ca de un lințoliu
de umbra ei.

Mirele să vină doar
și să spună:
'Depărtați-vă n-a murit fata
ci doarme.'

STRÎMBA NOASTRĂ ALCĂTUIRE

Gîndul ți-e la semănatul ce va veni.
Încă n-au fost învinși genunchii primăverii
și cum mai răsar promisiunile de dragoste
precum viorelele în umbroase mătăsoase păduri.

Vom fi aruncați în același cuib jilav și strîmt
miniaturi roase de molii pe fundul unui vechi scrin.
Nicicînd lumina nu va dospi
strîmba noastră alcătuire - o știu.

Ca din întîmplare va trece moartea pe lîngă noi.
În transaparența ei de meduză sint pată lunară
atol de singuratate. Mă desprind fără zgomot
lentilă dulce putrezită.