Volumul SEVERUS, 2018 -editura Colorama, colecția Cercul Literar de la Cluj

Volumul CHEIA ÎNCHISORILOR MELE, 2016 - Editura Colorama, Colecția Cercul Literar de la Cluj

***

Am datorii mari la banca din parc

n-am mai îmbrățișat pe cineva de un secol

pe lemnul ei înțelegător si discret.

Drumul spre ea îl caut pe spiralele

adeneului à l'ombre des jeunes filles  en fleur.

Cuibărit  într-un nucleu cleios ca blugii

de adolescent stă luminînd pe bancă

cu vagi irizări sîngerii primul extaz.

( din volumul Cheia închisorilor mele, Editura Colorama, 2016)

http://bit.ly/2hnAv9l

GRINDINA

Oștile învinse ale norilor plîng șui

Inundă grădina mea de semiramidă

Nu rămîne din zid uscată nicio firidă

Turbioane  ucid armonia feng-shui.

Burți uriașe de nori deprimați și lehuzi

Despicate de fulger intr-o albă hernie

Prin care  văd apa din ceruri  sălcie

Cum cerne tristețe  pe oamenii uzi.

Cu praștii  din ale Domnului bretele

Aruncă înaltul cu bile de gheață

Cum aș putea acestui tir sa-i fac față

Dacă nu cu aripi prefăcute-n umbrele?

14-15 aprilie 2016  

COȘMAR

S-a sculat din pat lac de sudoare, cu părul lipit de cap. Și-a pipăit coada împletită din vis și s-a trezit de-a binelea.

Coșmarul ăsta nu l-a mai avut de zece ani, de când a venit în America. Atunci a ținut aproape un an și a dispărut brusc după ce a aflat de moartea bărbatului ei rămas acasă, în Ardeal.

Nici nu părea un vis ci o reluare fidelă a unui fapt întâmplat aievea.

Nu împlinise încă 16 ani și tăvălugul vieții veni peste ea cu o sarcină, cu opt copii născuți până la 36 de ani și mai ales cu un bărbat chipeș, băutor și certăreț.

Fata cea mare, mândria și nădejdea ei învăța bine, o ajuta în gospodărie și avea grijă de frații și surorile mai mici. Dar la 19 ani Mărioara, studentă fiind a anunțat-o că se mărită cu un coleg și pleacă în America. Vestea a năucit-o și a pus-o la pat câteva zile. Nu mai avea pe cine să se bazeze, bărbatul ei nu era mai niciodată treaz.

După plecarea fetei în America, atmosfera din casa și din inima ei s-au înrăutățit. Intr-o zi bărbatul ei mai amețit ca de obicei a târât-o în curte și i-a pus capul pe tăietorul de lemne. Urletele copiilor l-au înduplecat și părul femeii lui albit de spaimă în câteva minute l-a înfricoșat. Aceasta era scena care îi apărea în vis.

La 42 de ani a plecat în America la fata ei, devenită Mary, care împreună cu soțul ei prosperaseră neașteptat de repede. La căminul de bătrâni construit de ei făcea ea curățenie acum.

Mary a tuns-o, a vopsit-o, i-a înlăturat năframa de țărancă și a trimis-o să învețe limba locului.

La Cămin făcea schimb de ture cu Tom, un bărbat de culoare, un"negru"cum știa că se zice la ea în sat. Tom era cam de vârsta ei. Schimbau întotdeauna câteva vorbe când iși predau unul altuia ustensilele de curățenie. Ochii lui aveau o blândețe nemaiîntâlnită de ea. Zâmbetul lui șăgalnic simțea că îi e adresat.

La cei 52 de ani, fosta țărancă cu coadă împletită și năframă din Ardeal nici măcar nu-și îngăduia se se gândească , doamne iartă-mă, la "alte cele".

Tom o făcea să râdă, își povesteau nimicuri despre treburile slujbei, repara aspiratorul. Avea un timbru profund dar parcă vocea venea din altă parte când vorbea. Lui îi era permis să viziteze bătrânii bolnavi. Îi ținea de mână și-i făcea să zâmbească, le povestea Dumnezeu știe ce, le cânta, îi calma.

Oare teama ei de mult-prea-binele pe care-l simțea în preajma lui să-i fi readus coșmarul?

La prânz dupa tura ei urma să vină Tom. Aveau o jumătate de oră în comun când luau masa la cantina Căminului. N-a îndrăznit nciodată să meargă la masa lui. Acum era hotărâtă. Tom i-a adresat zâmbetul lui luminos și privirea de om bun. Și-a întins mâna către ea peste masă așa cum făcea cu bătrânii bolnavi, știind că gestul lui îi poate izgoni femeii pentru totdeauna orice coșmar.

“Pe mine, mie, redă-mă’’

Ochii tăi din oglindă, fără dioptrii

și urdori te știu pe de rost: un fugar

de la masa îmbelșugată a vieții,

cu oase împuținate și pielea străvezie,

cu vise cărate în spinare

ca o legătură de surcele de foc.

Ochii tăi din luciul tremurător

te cheamă înapoi, străin fugar,

destul ai bîntuit până acum

printre rafturi de epistole disperate

și tomuri despre nemurire.

E vremea să-ți pleci fruntea albită

pe pragul sinelui rănit și să-ți îngădui

a sorbi din potirul vechi

vinul sîngeriu al regăsirii.