Mă-ntreb cum vei apărea: ca o prezenta
infinită înspăimîntătoare o liniste
o mare tăcere o mîngîiere suavă
odihnitoare o voce tulbure vîscoasă
o tristete o absentă un chip
al singurătătii? Mă-ntreb cum.
Ce mesaj si prin cine-l vei trimite.
Malurile realitătii lunecoase mă resping.
Solzii umezi de reptilă nu-mi ingăduie salvarea.
Mă-ntreb cum vei apărea: ca un pescărus
un ochi ca o barcă o armonie ca o planetă
calcinată o flacără o tinerete un înger
sau ca o moarte izbăvitoare?
(Emilia Poenaru Moldovan -1989)
Poetessa!?
RăspundețiȘtergereAsteptai revolutia? :)
Eu mai stiu ce asteptam atunci? Poezia e scrisa la inceputul lui decembrie...
RăspundețiȘtergerePoetessa,
RăspundețiȘtergereLumea se umple deodata de poezie, cand umbli fara ochelari...
Da, ai dreptate, vezi totul cu aura care se presupune ca e romantica din capul locului! Mi-am gasit niste ochelari mai vechi pe care ii port acum. Senzatia e ca si cu un fost iubit: de abia dupa ce il reincerci iti dai seama de ce l-ai parasit!
RăspundețiȘtergereInainte de '89 mai era timp si de poezie. Acum d-abia ai timp sa traiesti!
RăspundețiȘtergere