Cartile si Noaptea

Blogul asta a venit asa precum cutremurele, nu in sensul de scuturat ci de timpul putin pe care il ai la dispozitie in care sa-ti dai seama ce se intampla.



Si s-a intamplat sa ajung la saturatie pentru tot ce inseamna truda zilnica pentru a avea ce manca, discutiile interminabile in jurul politicii si administratiei si banilor si incompetentilor, discutiile despre criza si cum iesim din ea pe tot atatea carari cati manageri de tara geniali avem, pentru tot ce inseamna lupta zilnica si oarba pentru a-ti baga sub pres toate ideile generoase sau sentimentele de tot felul, in speranta, nu-i asa, in zile mai bune.

Nu , nu sunt in riscul de orbire ca Borges, e un alt fel de orbire care ma paste si Noaptea mea e in mare parte alcatuita din ceea ce enumeram mai sus, la care se adauga, ca un condiment zilnic si obligatoriu, TEAMA. Teama de a pierde slujba, teama de a imbatrani, teama de a pierde iubirea, teama de a nu mai avea parte de iubire, teama de singuratate, teama de boala, teama de saracie, teama de razboi, teama de neimplinirile copiilor, teama ca ei, copiii imi vor repeta greselile...

Si printre toate astea Dumnezeu imi strecoara cu ironie CARTILE, stiind ca tentaculele NOPTII sunt mai presus de vointa mea.

Cutremurul inviorator l-au adus versurile pe care le-am mai scris o singura data , de mana, ca motto la caietul meu de poet adolescent, caiet pe care il numeam atunci 'volum': J'aime le jeu...Versurile sunt de...Lafontaine, care e cunoscut indeobste ca autor de fabule.

E ca un fel de profesiune de credinta si faptul ca mi-au rasarit dintr-odata in minte fara sa le mai fi citit undeva, m-a incredintat ca drumul meu de regasire a cartilor in pofida noptii e unul salvator.

Ma insoteste cineva?