Gîndul ți-e la semănatul ce va veni.
Încă n-au fost învinși genunchii primăverii
și cum mai răsar promisiunile de dragoste
precum viorelele în umbroase mătăsoase păduri.
Vom fi aruncați în același cuib jilav și strîmt
miniaturi roase de molii pe fundul unui vechi scrin.
Nicicînd lumina nu va dospi
strîmba noastră alcătuire - o știu.
Ca din întîmplare va trece moartea pe lîngă noi.
În transaparența ei de meduză sint pată lunară
atol de singuratate. Mă desprind fără zgomot
lentilă dulce putrezită.
Angoase noi sau de demult?
RăspundețiȘtergereToate-s vechi si noua toate!
RăspundețiȘtergereMai doarme mult fata?
RăspundețiȘtergerePoate ca avenit momentul sa se trezeasca... :)